Quiff este un tip de coafura care a avut momentul de glorie in anii ‘50, folosita atat de barbati cat si de femei, in general asociata cu stilul de muzica rockabilly. Acest tip de coafura combina stilul pompadour cu stilul flattop, si uneori cu accente de mohawk. Originea cuvantului este relativ incerta, insa poate proveni din cuvantul francez “coiffe”.

Acest stil de aranjare a parului a stat si la baza miscarii culturale Teddy Boy din Marea Britanie, redevenind popular incepand cu anii ‘80, odata cu aparitia stilului muzical psychobilly. In cultura rockabilly, quiff-ul este considerat un simbol si un stil de viata, fiind asociat cu muzica rock and roll timpurie.

Coafura pompadour a imprumutat aceasta denumire de la Madame Pompadour, frumoasa si talentata doamna ce a avut o puternica influenta culturala, intelectuala si politica asupra curtii franceze din secolul XVIII. Pompadour a fost un stil de coafura al anilor ’50 specific mai ales barbatilor, mai precis actorilor si artistilor ce reprezentau curentul rockabilly. In ultimii ani, coafura pompadour a fost adoptata de catre pasionatii culturii vintage, spre sfarsitul anilor ’50 si inceputul anilor ’60, cultura ce include obiecte ca: masini vechi, clasice, masini cu motoare puternice, de viteza, muzica folk americana, muzica rockabilly si bineinteles Elvis Presley.

Stilul a devenit foarte popular in randul italienilor si mexicanilor din America. De asemenea, cultura pop japoneza include acest tip de coafura, devenind aproape un stereotip in randul membrilor bandelor locale, cum ar fi yakuza si adversarii sai bosozoku, sau yankii (huliganii de liceu). In Japonia, acest stil de coafura este cunoscut ca stilul “regent”, foarte intalnit si caricaturizat in anime-uri, manga, televiziune si videoclipuri.

Exista diferite metode de a crea o coafura barbateasca pompadour. Unii isi onduleaza parul din fata cativa centrimetrii si il piaptana spre spate, altii isi piaptana parul spre spate si ii dau forma dorita, ajustandu-l cu mainile, iar altii il piaptana folosind cararea (il partajeaza in stil Frank Sinatra). In mod obisnuit, parul este mentinut relativ scurt si tuns in stilul dorit, iar stilul pompadour este creat prin inaltarea partii din fata, dandu-i un aspect de pieptanat perfect, lucios si fix. Stilurile pompadour variaza de la o forma dreapta a partii din fata pana la cat mai rotunjita si curbata. Acest stil mai poarta denumirea de quiff.

Elvis Presley a fost unul dintre inovatorii respectivei culturi rockabilly. La inceputul carierei sale muzicale isi aranja parul in stil quiff, iar muzica pe care o canta avea puternice influente rockabilly.

Daca in Statele Unite se contura in anii ’50 cultura rockabilly, in Europa de Vest, in special in Marea Britanie, incepuse sa prinda radacini cultura teddy boy, abia in anii ’60. In primii 10 ani dupa terminarea razboiului, Statele Unite si-au refacut economia, si in special puterea de cumparare, mult mai repede decat Europa de Vest, beneficiind de faptul ca razboiului nu a fost purtat pe teritoriul lor. Datorita sustinerii puterii economice a Europei de Vest de catre americani, englezii si-au aratat la scurt timp capacitatea de a aduce schimbari majore culturii pop. Daca in anii ’50, copiau tot ce insemna rock and roll-ul american (rockabilly), intelegandu-l foarte bine (cu toate acestea, coverurile erau inca slab calitativ), anii ’60 au adus conceptul The Beatles (atat muzical, dar si vestimentar).

Astfel, originile formatiei britanice The Beatles sunt tributare culturii rockabilly americane. La inceputul anilor ’60, toti artistii britanici recunosteau ca muzica lui Elvis i-a inspirat puternic. Printre acestia se numara chiar membrii formatiei The Beatles, fiind cunoscut la acea vreme faptul ca erau mari fani Elvis Presley. John Lennon spunea: “Nimic nu m-a influentat mai mult, decat atunci cand am auzit muzica lui Elvis. Daca nu ar fi existat un Elvis, nu ar fi existat un Beatles”. Elvis simtindu-se totusi amenintat de succesul englezilor, nu a sustinut in vreun fel muzica lor, chiar din contra, dezaproba mesajele pe care le promovau. Cu toate acestea, John Lennon avea sentimente pozitive vis-a-vis de originile lor, afirmand: “Inainte de Elvis, nu a fost nimic”.

Coafura feminina pompadour a inceput sa redevina populara in secolul XXI.
Putem identifica stilul anilor ’30 – ’40 (inainte de razboi), cel al anilor ’40 (in timpul razboiului si dupa razboi), si stilul anilor ’50 – ’60.

Anii ’30 – ’40 au adus in moda aranjarii parului stilul shingling, un stil permanent cu bucle lipite de coafura tunsa scurt, avand la baza recent aparutul revolutionar stil bob (shingle boyish bob), specific anilor ’20, stil de tuns ce a urmat a fi esential in coafurile anilor ce vor urma.
Un icon cultural ce a influentat puternic tendintele modei, schimband practic conduita si atitudinea femeii in societate a fost Marlene Dietrich (Marie Magdalene Dietrich). De-a lungul vietii si carierei a stiut sa se adapteze impecabil la noile tendinte. Alaturi de ea au mai contribuit la dezvoltarea si promovarea noilor coafuri: Clara Bow cu stilul shingling, Louise Brooks cu tunsoarea bob, alaturi de multe alte vedete si personalitati importante ale acelor timpuri.

Era o coafura foarte chic, ce necesita multa atentie si rabdare in formarea buclelor si in fixarea lor, insa acest stil shingling era purtat de catre femeile care isi puteau permite un stilist. Marele dezavantaj al tunsorii bob a fost ca el putea fi purtat fara a fi aranjat, stilistele incepand sa piarda foarte mult din profit, in avantajul frizerilor, care erau asaltati de femeile innebunite de tunsoarea bob.
Mai tarziu, in anii ’50, tunsoarea scurta si baietoasa bob, a evoluat spre o tunsoare mai lunga, numita pageboy, dupa numele dat tinerilor servitori de la curtea regala ce iti purtau parul exact in acel stil bob mai lung. Palariile erau mici, facute sa puna in evidenta acea coafura cu puternice tendinte victoriene.

Stilul victorian de aranjare a parului s-a pastrat de la inceputul secolului XX, de la primul icon feminin (primul pin-up) “Gibson Girl“, ilustratie realizata de graficianul american de succes Charles Dana Gibson, in 1902. Stilul Gibson Girl a fost adesea imortalizat de catre faimoasa actrita si cantareata americana, Lillian Russell.

Daca parul era totusi mai lung, se pieptana drept, iar spre varfuri si in partile lateral-frontale, se ondula usor, stilul purtand numele peek-a-boo. Daca parul era foarte lung, el se prindea in acelasi stil permanent, in coc.

Lauren Bacall (vezi imaginea de mai jos), nascuta Betty Joan Perske, este descendenta a unei familii de romani evrei, emigrata in Statele Unite. Mama ei, Natalie Bacal (sau Weinstein dupa originile germanice), casatorita si divortata de William Perske (dupa originile poloneze ale tatalui este verisoara primara cu presedintele Israelului, Shimon Peres, nascut Szymon Perski), i-a oferit fiicei ei, numele roman de Bacal (regionalism pentru bacan, negustor).

Cele doua stiluri descrise mai sus, stilul shingling scurt cu multe rasuciri, si cel lung peek-a-boo, s-au combinat in timpul razboiului. Parul scurt a adoptat un aspect mai lejer, fara acele bucle victoriene, parul lung nefiind astfel folosit aproape deloc. Insa coafura de lungime medie (incepeau sa se contureze stilul middy cu unele elemente de pompadour) era cea mai purtata si definea cel mai bine feminitatea in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Parul scurt-mediu permitea strangerea cu usurinta la spate in mediile de lucru, intr-o cascheta de plasa sau intr-un batic (vezi Rosie the Riveter). Pentru o tinuta mai eleganta, el se prindea cu o panglica innodata deasupra capului, printr-o funda, eventual o palarie stilizata, mica, ce aducea mai mult spre modelele inceputul secolului (accesoriu din ce in ce mai rar folosit), sau ca o schimare majora, a aparut basca sau bereta. Actrita si modelul Veronica Lake a exprimat foarte bine in filme conditia si imaginea femeii in timpul razboiului. Perioada celui de-al doilea razboi mondial a adus mai multa creativitate in ceea ce inseamna coafura. Femeia avea tot mai putin timp pentru aranjarea parului, dar in acelasi timp nu vroia sa isi piarda feminitatea, astfel ca a adoptat o tunsoare scurta, mai lejera si mai practica la locul de munca, dar in acelasi timp, pentru a compensa acest minus adus odata cu razboiul, la tinutele casual si de seara, stilul victorian s-a impus din nou. De remacat este ondularea si incretirea parului spre varfuri, dar in special acordarea unei atentii sporite bretonului: ondulat si curbat spre spate (cu sau fara carare) sau incretit deasupra fruntii.

La cativa ani dupa terminarea razboiului, in anii ’40, parul lung a fost desprins din acel coc stilizat riguros in perioada interbelica, si lasat sa cada lejer in bucle. In anii de dupa razboi stilul shingling s-a conturat inspre stilul middy, incepand sa se combine cu succes si stilul pompadour. Acum femeia avea mai mult timp liber, lucru ce se reflecta si in coafura. Ea adopta din nou buclele si micile detalii, insa parul era lasat sa cada mult mai liber, iar noile bucle se tranformasera mai mult in unduiri, si isi pierduse tot mai mult din rigurozitatea victoriana. In anii ’50, tunsoarea bob din anii ’30 a evoluat spre stilul pageboy. Imaginea fetelor pin-up incepea sa atinga acum un succese considerabile, astfel ca modelele Playboy deveneau modele de referinta in lumea modei, facand cariera in muzica si film. Incepand cu anii ’50, incepeau sa dicteze tendintele culturale pop americane, reprezentand noile modele pentru tinerele fete. Printre pin-up-urile de succes se numara: Marilyn Monroe, Jayne Mansfield, Betty Page.

Actritele defineau mai mult rafinamentul feminin al anilor ’50-’60, printre care: Elizabeth Taylor, Sophia Loren, Bridget Bardot, Audrey Hepburn si Kim Novak.

Coafura beehive (in traducere, stup de albine), in prezent folosita de Amy Winehouse, este cunoscuta si sub denumirea de B-52, dupa numele bombardierului american. Acest stil de aranjare al parului isi are originile in America, anul 1958, si a devenit foarte popular in anii ’60, si inceputul anilor ’70. Era considerat o variatiune mai moderna si moderata a coafurilor foarte voluminoase, numite si “big hair” (inseosebi fiind vorba de peruci), specifice secolelor XVII-XVIII, evoluand spre stilul bufant (prima data creat pentru Marie Antoinette, regina Frantei in secolul XVIII).

Coafura beehive a fost ridiculizata ulterior in productii ca: The Simpsons (personajul Marge Simpson) sau in Married…with Children (personajul Peggy Bundy).

Coafura beehave a fost foarte populara atat in Statele Unite cat si in tarile Europei de Vest, devenind un simbol al acelei perioade.

» Tutorial de tundere si coafare in stilurile prezentate mai sus (fisier *.pdf).

Este bine de stiut ca pentru o coafura rockabilly, inainte de a se realiza piptanarea care ii da si forma specifica, foarte important este felul in care este tuns parul. Nu se poate realiza un quiff fara o tunsoare adecvata, insa partea buna este ca exista doar un tip de tunsoare de baza, specifica anilor ’40 (in special stilul Middy), iar restul variaza doar in functie de lungimea parului si de modul in care se doreste ondularea sau curbarea lui. Coafura poate fi creata prin tapare la radacina parului, din lateral spre crestetul capului. Apoi parul ramas deasupra fruntii se piaptana curbat spre spate, pe deasupra parului tapat. Apoi, partea din fata a parului (deasupra fruntii) se curbeaza si se ridica in sus pe deasupra parului tapat, incepand de la frunte spre spate, iar parile laterale sunt pieptanate in sus, spre spate.

La sfarsitul anilor ‘90, tipul de coafura quiff a reinviat prin stilul french crop (un stil modern al tunsorii quiff), care continua sa fie folosit si in prezent.

In Japonia exista permanentul de tip punch, ce combina stilul afro cu traditionalul pompadour. Aceasta coafura este purtata de catre yakuza, bosozoku si chinpira (huliganii de strada).

Coafura pompadour a revenit puternic la sfarsitul secolului XX in Brookline, Massachusetts, cand emigrantii romani o foloseau pentru a castiga credibilitate in fata comunitatii rusilor expatriati.

In subcultura psychobilly, stilul pompadour este usor modificat si poarta denumirea de psychobilly wedge (uneori cunoscut si sub numele de “vamp ramp”), deseori adoptat de fanii psychobilly si muzicienii acestui curent, precum Kim Nekroman. Psychobilly wedge este o imbinare intre stilul mohawk si cel clasic pompadour, unde parul din partile laterale ale capului sunt rase, iar partea din mijloc nu este foarte bine pieptanata, insa este la fel de lucioasa si ridicata in sus ca la pompadour.

Adesea, multe produse de ingrijire a parului sunt produse si comercializate special pentru a ajuta la crearea coafurii pompadour, printre acestea se numara: ceara de par si gelul. De multe ori ele sunt comercializate doar impreuna cu fixativul, gelul de par sau chiar un anume tip de adeziv.