Richard Wayne Penniman s-a nascut in Macon, Georgia, si a fost al treilea copil din cei 12 copii ai lui Charles “Bud” Penniman, un constabandist de bauturi alcoolice si a sotiei lui, Leva Mae Stewart. A crescut intr-o familie cu puternic simt al credintei in Dumnezeu, si intr-o societate plina de saracie si rasism, astfel ca latura muzicala a vietii a fost cea care i-a apropiat cel mai mult de Dumnezeu. Membrii familiei il poreclisera “War Hawk”, datorita tipetelor si tonului puternic al vocii. Bunicul sau a fost predicator, iar membrii familiei erau membrii fundatiei bisericii Templar African Methodist Episcopal din Macon. Bunica era membra a Bisericii Baptiste din Macon. Bisericile preferate ale micului Penniman erau cele Penticostale, deoarece gasea mai multa actiune in dansul si muzica lor. La varsta de 10 ani, el a devenit un tamaduitor, cantand melodii gospel si atingand oameni ce afirmau ulterior ca muzica cantata de micul Richard i-au facut sa se simta mai bine. Urmatorul vis a lui Richard era sa devina predicator. Muzica lui Little Richard avea sa se inalte astfel din muzica bisericeasca.

Esquerita (1935-1986)

Toate inflexiunile lui Richard derivau din muzica gospel a negrii anilor 1930-1940. In copilarie, cantareata preferata a fost Sister Rosetta Tharpe, care l-a invitat in 1945 sa cante alaturi de ea la Macon City Auditorium. Datorita succesul mare, Rosetta l-a platit cu mai multi bani decat sperase el vreodata. Influentele in muzica lui Richard au mai venit si de la Marion Williams, de la care a luat acel “whoooo” in interpretare. Stilul muzicii gospel de la sfarsitul anilor 1940 l-a influentat si in vestimentatie, machiaj, freza, incaltamanite.

Una dintre influentele majore in stilul pianistic a fost Richard a Eskew Reeder, Jr. (sau Esquerita). Acesta i-a aratat cum sa cante note inalte fara a fi acompaniat de bass. Richard l-a intalnit pe Esquerita cand acesta calatorea prin Macon impreuna cu predicatorul Sister Rosa. O alta mare influenta a venit din partea lui Brother Joe May. Richard a afirmat in legatura cu acesta: “Obisnuiam sa exersez la pian pana cand suna exact la fel. Avea atat de multa energie.”

In 1951, Little Richard a inceput sa inregistreze pentru RCA Victor si in 1953 la Peacock Records. Insa aceste prime inregistrari nu au declansat succesul comercial pe care compania de inregistrari l-ar fi sperat. Unul dintre cantece, precum “Little Richard’s Boogie”, a fost prima sclipire spre acel stil propriu care avea sa il afirme in urmatorii ani si sa schimbe fundamental muzica. In 1954, a pregatit un demo, iar in februarie 1955 l-a trimis celor de la Speciality Records. Art Rupe, patronul casei de inregistrari, a cumparat contractul de la Peacock si a orientat cariera lui Richard spre divizia de compozitie a casei de discuri, mai precis spre compozitorul Robert Blackwell.
Robert Blackwell a fost si cel care l-a indrumat si pe Ray Charles si Quincy Jones la inceputul carierei lor in domeniul industriei muzicale.

Little Richard - Tutti Frutti (1956)

Blackwell intentiona sa il aduca pe Little Richard la nivelul lui Ray Charles si B.B.King si chiar sa il confrunte cu ei la nivel de interpretare, punandu-l sa inregistreze melodii blues. Blackwell a aranjat o sesiune de inregistrari la studioul de inregistrari Cosimo Matassa, din New Orleans, in vara anului 1955. In timpul unei pauze, Richard a inceput sa sa ofere un recital ad-hoc pentru melodia “Tutti Frutti” in stilul lui frenetic plin de vocale cantate si tipate, tinand ritmul boogie-woogie la pian. Simtul lui Blackwell de a recunoaste imediat potentialul unei melodii in a deveni hit, l-a determinat sa inregistreze imediat melodia. In ideea de a o face acceptabila din punct de vedere comercial, a schimbat versurile originale din “tutti-frutti, good booty” in “Tutti Frutti, Au Rutti”, “Au Rutti” fiind cantat in ideea de “all right”. Melodia “Tutti Frutti” a fost lansata sub casa de discuri Speciality la sfarsitul lui 1955, devenind primul din numeroasele hituri ale lui Little Richard.

Little Richard – “Tutti Frutti” (din filmul “Don’t Knock the Rock” – 1956)                                                                             Pat Boone – “Tutti Frutti” (1956)

Incepand cu primul vers “A-wop-bop-a-loo-bop-a-wop-bam-boom!”, hitul a fost doar startul unei succesiuni rapide si in forta ale unor alte hituri compuse si interpretate lan pian, bass in stil boggie-woogie, saxofon in stil funky, si interjectii inaintea soloului de saxofon interpretate de Lee Allen, in melodii precum “Long Tall Sally”, “Lucille”, “Rip It Up”, “The Girl Can’t Help It”, “Slippin’ and Slidin”, “Jenny, Jenny”, “Good Golly, Miss Molly” si “Keep A-Knockin”. Little Richard a jucat in filme precum “Don’t Knock the Rock” (1956) si “The Girl Can’t Help It” (1956).

“Long Tall Sally” (1956)                                                         “Rip It Up” (1956)

“The Girl Can’t Help It” (1956)                                               “Lucille / Good Golly Miss Molly” (1969)

Primul succes national al lui Little Richard, “Tutti Frutti” a fost preluat de catre Pat Boone, a carui versiune a intrecut in topuri piesa originala, urcand pe locul 12. Boone a lansat de asemenea si o versiune pentru “Long Tall Sally” care a urcat in topuri pe locul 8, insa de data aceasta, varianta lui Little Richard a urcat pe 6. Bill Haley a incercat si el un cover la “Rip It Up”, insa versiunea lui Little Richard a fost mai presus. Odata stabilite aprecierile fanilor pentru muzica lui, albumele ulterioare nu s-au mai ridicat la nivelul asteptarilor publicului, intrand intr-un declin in acea competitia acerba din topuri.

Brusc, ajuns in scurt timp in topurile internationale, Little Richard a inceput sa se teama de un eventual esec si de repercursiunile inerente, astfel, a luat decizia sa abandoneze muzica rock & roll, si sa se reintoarca la religia crestina, respectiv la religia evanghelista. Incepand de acum avea sa inregistreze muzica gospel, afirmand ca acea muzica rock pe care obisnuia sa o cante in trecut era muzica Diavolului, iar revenirea lui in industria muzicala rock nu mai avea sa fie posibila.
In 1959, Little Richard s-a casatorit.

Cu ocazia lansarii albumului gospel sub egida casei de discuri Mercury Records, Little Richard urma sa o intalneasca pe Mahalia Jackson (cantarea americana de gospel, prima regina a muzicii gospel), una din artistele care l-a influentat pe Little Richard in muzica sa.
Intalnind-o pe strada, Richard a oprit-o si a invitat-o sa il asculte la Biserica Baptista Mount Maria. Incantata de interpretarea lui Richard, Mahalia Jackson a afirmat: “…avea acel ritm primitiv si un sunet care il facea atat de natural”. Doua din cantecele sale au reusit sa intre in topuri: “He’s Not Just a Soldier” (1961) sub casa de discuri Mercury, si “Crying In The Chapel” (1962) sub casa de discuri Atlantic Records. El a continuat sa se exprime muzical in gospel, chiar daca intampina greutati in viata personala, incerca sa traiasca o viata crestina si disciplinata.

Little Richard si Beatles (~1963)

In tot acest timp, in special in 1962, rock and roll-ul cunostea o cadere brusca a vanzarilor, insa in Anglia inregistrarile lui Little Richard inca se vindeau foarte bine. Promoterul muzical Don Arden i-a rezervat un turneu in octombrie 1962 lui Richard, in deschiderea celor de la The Beatles. El credea credea ca performanta sa va fi una gospel, insa Arden continua sa il promoveze intens in concerte si spectacole rock and roll. Refuzand sa zboare cu avionul pana in Anglia, Little Richard a fost nevoit sa se deplaseze maritim din New York, pe vasul SS Rotterdam. In prima seara a turneului, el si-a facut debutul cu gospel, insa prins in entuziasmul fanilor, a cedat presiunilor publicului si a terminat concertul cu extraordinarele lui hituri rock and roll. Publicul era in extaz, iar fetele se manifestau isteric. Si-a incheiat concertul in aplauzele in picioare ale publicului. La fiecare aparitie Little Richard, publicul manifesta acelasi extaz si apreciere.

In aprilie 1963, Little Richard s-a reintors la casa de discuri Specialty Records, realizand o singura inregistrare in stil rock and roll. La mijlocul verii, in timpul divortului, Don Arden a inceput sa negocieze al doilea turneu in Anglia. Richard a tinut aceasta informatie secret in fata comunitatii bisericesti, deoarece inca nu era convins ca rock and roll-ul era sau nu diavolesc, si dorea in acelasi timp sa mentina relatiile deschise cu lumea muzicii rock.

In final, Little Richard a realizat tuneul in Marea Britanie in octombrie si noiembrie 1963, impreuna cu Bo Diddley, The Everly Brothers si pe atunci putini cunoscutii Rolling Stones. Mult mai tarziu, Mick Jagger avea sa afirme: “Am auzit atat de multe despre reactiile exagerate ale publicului, incat nu le credeam adevarate. Insa toate acestea s-au adeverit. El a adus publicul intr-o totala frenezie…Nu imi venea sa cred ce putere putea sa aibe Little Richard pe scena. A fost extraordinar.” Spre finalul turneului, el a inregistrat un spectacol de televiziune numit “The Little Richard Spectacular”, pentru cea mai renumita companie independenta britanica de televiziune, Granada Network, impreuna cu Sounds Incorporated ca si formatie de acompaniament, si The Shirelles backing vocals. Spectacolul a fost difuzat in mai 1964, iar succesul si aprecierile au fost toate la modul superlativ. Granada a redifuzat show-ul de 2 ori, in urma celor 60.000 de scrisori din partea fanilor.

Little Richard si Jimi Hendrix (~1964)

Little Richard a inregistrat mai multe melodii celebre in aprilie 1964, pentru casa de discuri Specialty. Una din melodii, “Bama Lama, Bama Loo”, avea sa il readuca in topuri, insa nu la fel ca in anii 1950.

Pe 1 martie 1964, Little Richard l-a adus in trupa sa pe Jimi Hendrix, pe atunci un novice in industria muzicala. Hendrix avea sa adopte in viitoarea cariera solo, o parte din imaginea de scena pe care Little Richard o promova. Au inceput sa concerteze impreuna, iar Jimi Hendrix a inceput sa interpreteze o serie de melodii pentru casa de discuri Vee Jay, in 1964 si 1965. Trei single-uri, inclusiv “Whole Lotta Shakin’ Going On”, urmau sa devina hituri, insa cu un succes moderat. In 1966, Hendrix afirma: “Vreau sa interpretez la chitara ce interpreteaza Little Richard la voce”.

“Whole Lotta Shakin’ Going On” (impreuna cu Jimi Hendrix)
si interviu cu Little Richard vorbind despre Jimi Hendrix (1973)

Little Richard sfarsitul anilor 1960

Spre sfarsitul anilor 1960, Little Richard a inregistrat mai multe melodii rock and roll, pentru 3 case diferite de discuri. In 1966 si 1967, a inregistrat 2 albume in stilul funky soul pentru Okeh Records impreuna cu vechiul sau prieten Larry Williams ca si producator, avandu-l pe Johnny Guitar Watson la chitara. Rezultatul a fost hitul “Poor Dog”. Williams a fost si directorul muzical pentru performanta live de la Okeh Club, din Los Angeles. In aceasta perioada concertele live incepeau sa creasca vertiginos, astfel, cariera sa muzicala avea sa cunoasca o panta ascendenta considerabila. A reintrat in topurile Billboard de albume pentru prima data in ultimii 10 ani. A avut numeroase turnee in Statele Unite, dar si in Europa, Mexic si Canada.

“Poor Dog” (funk-soul)                                                          “I Need Love” (funk-soul)

Predicatorul Little Richard

De la inceputul pana la mijlocul anilor 1970, Little Richard a continuat sa sustina turnee, sa apara ocazional in filme si sa inregistreze melodii celebre. A avut 4 hituri, nu foarte notabile, sub casa de discuri Reprise (1970-1973). In 1975 a interpretat la pian piesa “Take It Like a Man” pentru albumul “Head On” a celor de la Bachman-Turner Overdrive. In 1976, Richard a reinregistrat in Nashville 20 de hituri din perioada 1950 (cea mai buna perioada a sa), pentru un album scos de producatorul de compilatii K-Tel Records.

In 1977, in urma unei lungi perioade pline de droguri si alcool, in urma mortii nepotului care il iubea ca pe propriul sau fiu, si impreuna cu cearta dintre el si vechiul prieten Larry Williams, Little Richard se intoarce la evanghelism.
A reprezentat Memorial Bibles International si a reusit sa vanda “Black Heritage Bible”, biblie ce evidentia mai multi oameni de culoare.

In aceasta perioada, de-a lungul mai multor predici, el declara ca nu va mai fi niciodata posibil sa sustina vreun concert rock and roll si in acelasi timp sa il serveasca pe Dumnezeu. In 1979, a inregistrat un album gospel, intitulat “God’s Beautiful City”.